Haiti e la modă

S-a tot discutat şi scris (pe scurt, aberat) despre donaţia pentru Haiti. Că trebuia să dăm mai mult, că trebuia să nu mai dăm deloc, că ne-am făcut de râs, că e bine c-am dat şi noi ceva, c-am dat cât ne-am permis şi aşa mai departe. În principiu, sunt de acord cu ideea c-am dat cât ne permitem şi gata.

Totuşi, de ce dracu’ trebuie să se facă atât de multă vâlvă? Da, a avut loc un cutremur. Da, au murit mulţi oameni. Da, şi mai mulţi oameni dorm sub cerul liber. Da, e nasol. 

Să vorbim puţin despre ce vezi pe străzile din Bucureşti:

– oameni care caută-n tomberoane;

– copii care dorm pe banca din parc;

– bătrâni care dorm în ghene de blocuri;

– copii care mănâncă de două ori pe săptămână, pentru că-şi cumpără droguri de restul banilor;

– mame care, alături de copii, dorm într-un subsol de bloc, după ce-au fugit de soţul (tatăl) care se-mbăta şi-i bătea de-i rupea;

– fete de 16 ani pentru care prostituţia înseamnă o viaţă mai bună;

– mame obligate să se prostitueze pentru a-şi hrăni copiii;

– copii pe care părinţii îi bat măr dacă n-adună suficient din cerşit;

– puşti care, la 8 ani, fură de rup şi care, la 25 de ani, vor fi petrecut câţiva ani într-o celulă.

Să ne oprim aici şi să vedem câteva situaţii nu tocmai plăcute din România:

– sate izolate, ai căror locuitori abia ştiu cum îl cheamă pe preşedintele ţării;

– sate fără o şcoală;

– sate care, anual, au parte de-o inundaţie (nu-mi spuneţi că e şi vina locuitorilor, pentru că ideea este alta);

– zeci de mii de dependenţi de droguri;

– zeci de mii de oameni care trăiesc la limita sărăciei;

– multe altele.

Se poate spune c-avem câteva probleme. Cu ce-ncepem?

Cu Haiti! România e praf şi organizăm un teledon pentru Haiti. Sigur, nu sunt bani pentru centre de dezintoxicare, pentru educaţie, pentru sănătate, pentru adăposturi; de ce-am organiza un teledon pentru aşa ceva? Nu e cool.  Sunt probleme pe care le-avem încă din anii ’90.

Cool e să donezi pentru Haiti. E de actualitate şi toată lumea o face. Doar n-o să lăsăm restul ţărilor să ne-arate cu degetul. N-am putea face aşa ceva. Europa ne priveşte parţial cu milă, parţial cu dispreţ. Hai să le-arătăm fraierilor că şi nouă ne pasă! Hai să fim în trend! Şi să discutăm despre cât ar fi trebuit să donăm.

Pariez că mulţi nu ştiau nici măcar că există o ţară cu numele ăsta. Sau că se murea de foame acolo şi înainte de cutrmur. Acum Haiti e centrul lumii. Haitienii sunt cele mai simpatice fiinţe umane. S-a discutat şi despre adoptarea câtorva copii, din câte-am citit aici. Pentru asta trebuie să fii complet bătut în cap. Mai rău decât băteam eu în scenariul din postul precedent.

O proastă mi-a reproşat ca sunt insensibil şi egoist după ce i-am spus să nu-mi mai trimită link-uri către ştiri despre ce se-ntâmplă-n Haiti. Citez: „tu ai ce mânca, ai unde dormi, totul e bine, aşa ca n-ai niciun motiv să-ţi pese, nu-i aşa?”. Aceeaşi proastă spunea, în urmă cu 4-5 luni, că s-a săturat să vadă cerşetori, pentru că „oraşul arată destul de bine, iar ei strică peisajul” (sau ceva de genul ăsta).

Suntem imuni la ce vedem pe stradă şi la TV şi la ce auzim la radio, deci este absolut normal să vărsăm lacrimi pentru Haiti, nu?