Arhivă pentru Noiembrie 2011

26
Noi
11

Promovare

Ca să ne amuzăm puţin, am făcut un blog cu Vlad. Mă rog, el l-a făcut şi s-a ocupat şi de alte detalii. Contribuţia mea se rezumă la articole.

Deci, puneţi mâna şi aruncaţi un ochi şi aici.

26
Noi
11

Mirajul Occidentului (partea a IV-a)

Am tot scris despre mentalitate şi de ce mulţi români nu s-ar încadra în societatea occidentală. Evident, ultimul articol se referă tot la mentalitate. Cum spunea Vlad, mentalitatea ne omoară.

Problemele despre care scriam se pot rezolva. Poţi să gândeşti mai profund, să depui mai mult efort, să vezi părţile bune şi aşa mai departe. Totul este să vrei. Şi asta e rotiţa care se-ncăpăţânează să se-nţepenească. Dezvolt mai târziu.

În primul rând, să vorbim despre atitudinea faţă de semeni. Că, deh, trăim în democraţie, suntem liberi şi aşa mai departe. Teoretic, principiul ar trebui să fie următorul: „eu nu te deranjez, tu nu mă deranjezi şi împreună nu-l deranjăm pe Gigel, pentru că nici el nu ne deranjează”. Bine, sunt şi limite, pentru că, dacă băieţii de la firmă vin să-mi monteze uşa la prânz, nu prea am cum le spune să vină mai târziu. Suporţi zgomotul de data asta, iar eu, la rândul meu, nu voi face scandal când vei avea tu de făcut ceva zgomotos la o oră nepotrivită.

Limitarea libertăţii personale în interesul colectivităţii şi concesiile ocazionale ţin de bun-simţ. Ei, ce facem când unul nu-nţelege asta? Îi atragem atenţia. Şi, de obicei, nu-nţelege. Dar, dacă-l deranjezi tu pe el, i se pare revoltător.

Exemplu: am nişte vecini care, într-unul din anii trecuţi, şi-au renovat casa. Veneau de la serviciu la 10 seara şi treceau la treabă. Cu zgomotul de rigoare. La un moment dat, altă vecină a mers la uşa lor să-i roage să-şi aleagă alte ore pentru, să spunem, folosit bormaşina. Răspuns: „Ei, asta e! N-avem bani de zugrav, la ora asta venim şi la ora asta lucrăm. N-avem ce-ţi face.”. Mai târziu, au adoptat un puşti. Şi-ncepuseră să umble din uşă-n uşă când, la 2 după-amiaza, cineva găurea pereţii. Iar mama era foarte revoltată, cum să lucrezi la ora aia, când copilul ei doarme?

Încearcă să-i explici idioatei că nu e OK să mai facă scandal după ce şi ei au deranjat. Sau încearcă să-l educi pe ţăranul care-şi termină shaorma şi aruncă ambalajul unde se nimereşte, inclusiv pe maşina altuia, deşi are un coş de gunoi la 2 metri de el.

Problema este că oamenii ăştia şi mulţi alţii ca ei nu vor să-şi corecteze comportamentul. Pentru că asta ar însemna să admită că nu e OK cum procedează şi, în unele cazuri, să facă un efort conştient să scape de nişte obiceiuri proaste. Dar, dincolo de asta, e vorba de rea-voinţă: „dacă nu-ţi convine, mută-te în altă parte!”. Adică, de ce s-aştepte el să iasă din lift ca să-şi aprindă ţigara? Dacă nu-ţi convine, mergi pe scări.

Şi acum vorbim despre lucruri care-l afectează-n mod direct şi pe altul. Ce să mai spunem despre lucrurile care nu-l afectează decât pe idiotul în cauză?

„Băi, dă-l dracului de credit pentru maşină, că nu-ţi permiţi!”

„A? Ce treabă ai tu? Fac ce vreau cu banii mei!”

Şi nu va-nţelege că, dacă el face un credit pe care nu-l va putea plăti, se lungeşte lista celor care au datorii la bănci şi, la un moment dat, băncile vor înăspri condiţiile de creditare şi-ţi va fi şi ţie mai greu să iei un credit de care chiar ai nevoie şi pe care l-ai putea plăti fără probleme.

Dar, lăsând asta, ajungem la orgoliu. Mulţi cred că eşti şmecher dacă eşti tare-n gură când greşeşti, emiţi constant pretenţii nefondate şi-i sfidezi pe ceilalţi cu fiecare ocazie. Ei chiar simt că demonstrează altceva decât că sunt nişte cretini. Acum, eu cred că orgoliul înseamnă să-ţi poţi cere scuze. Cu alte cuvinte, să te simţi destul de bine în pielea ta încât să ştii că nu-ţi scade prestigiul (în sens foarte larg) dacă recunoşti că ai greşit.

Şi respectul de sine este o problemă. Aţi observat că toţi oamenii care nu se respectă aşteaptă respect din partea celorlalţi? Şi nu-l primesc. E normal. Pentru că respectul de sine înseamnă să lucrezi constant în direcţia îmbunătăţirii propriei persoane. Sau să cauţi să-ţi rezolvi problemele.

Dacă o freci toată ziua şi n-ai bani, caută-ţi de muncă. Nu eşti prea bun ca să lucrezi la McDonald’s. Alea 8 milioane, sau cât o fi salariul, înseamnă mai mult decât câştigi tu acum. Da, e ora truismelor. Dacă nu vrei să-ţi cauţi de muncă, nu te mai plânge că n-ai bani.

Dacă nu-ţi place cum arăţi, fă sport şi îngrijeşte-te. Nu rezolvi nimic urlând că bărbaţii sunt superficiali. Sau că femeile sunt curve şi nu apreciază bunătatea.

Dacă ţi se pare că trece viaţa pe lângă tine, dă-le dracu’ de seriale, filme, Farmville, jocuri şi ieşiri în oraş. Cu siguranţă ai putea găsi ceva constructiv de făcut în orele pe care le pierzi cu lucruri inutile.

Dacă prietenul te tratează ca pe-o cârpă, dă-i papucii. Atât de simplu e. Rezolvă-ţi problemele emoţionale şi ai destul de timp pentru relaţii după aceea.

Dar ce zic eu aici? Eşti perfect aşa cum eşti. Şi e absolut normal să-ţi trâmbiţezi părerile de depresiv(ă) sau să mă baţi la cap cu ce naşpa e viaţa ta, când nu faci nimic ca s-o-mbunătăţeşti.

Şi încă una: dacă vezi că un om e fericit, ţine-ţi problemele pentru tine. Pentru că, dacă i le povesteşti, s-ar putea să-i strici dispoziţia. Bine, nu mie, că eu am doza necesară de egoism ca să te ascult, să confirm că e nasol şi să mă-ntorc la fericirea mea. Dar, în general, oamenii se jenează să se bucure că li s-a-ntâmplat ceva bun când altuia i s-a-ntâmplat ceva rău. Aşa că ei pierd, iar tu nu câştigi nimic. Cel mult, puţină atenţie. Iar dacă ţi se pare că pentru asta merită să-i strici altuia starea, meriţi un scaun în cap.

Pe scurt, nu prea ne interesează că prin acţiunile noastre îi deranjăm pe alţii mai mult decât ar fi cazul. Pe alocuri, ne mândrim cu asta, pentru că ne simtim importanţi: am determinat o reacţie din partea cuiva.

Ideea de bază este că nu ne respectăm. Nici pe noi, nici între noi. Şi asta se vede. Şi dăunează.