Arhivă pentru August 2011

30
Aug
11

Eşti prost? Nu-i nimic, te salvează cineva

Cică s-au mai înecat la mare nişte isteţi care-au crezut că salvamarii le spun să nu se-ndepărteze prea mult de mal pentru că au chef de conversaţie. Tragic, ce să spun…

Asta mi-a amintit de ştirile pe care le tot aud iarna, cu turişti care se rătăcesc la munte pentru că se abat de la traseu, că ei se cred Bear Grylls sau oamenii muntelui. Şi salvamontiştii se mobilizează, trimit echipe să-i caute şi speră să se mai liniştească vântul, să trimită şi un elicopter. Invariabil, o astfel de ştire se-ncheie cu „Din fericire, au fost găsiţi teferi, dar puţin speriaţi.”. Sau, mă rog, nu chiar invariabil, pentru că unii mai mor îngheţaţi sau cad într-o prăpastie.

Ce vreau să spun este că eu nu văd mare motiv de fericire. Ăia sunt nişte proşti care se cred mai deştepţi decât oamenii care, prin natura profesiei, ştiu ce e recomandat şi ce nu. E ca şi cum ai spune că, din fericire, a scăpat unul care-a-nghiţit vopsea ca să demonstreze că indicaţiile de pe cutie („conţinut toxic”) sunt un mare bullshit: un imbecil încă trăieşte. Nu mă deranjează, dar nu mă bucură. Aştept să-şi taie gâtul cu o lamă, ca să ne demonstreze că poţi trăi şi fără sânge.

Oricum, temerarii muntelui ar trebui obligaţi să plătească deplasarea echipelor de salvamontişti. Şi combustibilul elicopterului. Te-ai abătut de la traseu şi te-ai rătăcit? Drăguţ, se-ntâmplă. Îţi dăm nota de plată sau ţi-o trimitem prin poştă? Cash, cec, card? Muncă-n folosul comunităţii?

Şi există soluţii şi pentru deştepţii de la mare (există unii care au fost „salvaţi în ultimul moment”): amenda. Steagul acela este vizibil, nu? Dacă vrei s-o faci pe Rahan şi curenţii au altă părere, plăteşte.

Spuneam acum o vreme că prostul poate fi dresat cu pedepse şi c-ar trebui înăsprite pedepsele. Îmi menţin părerea.

29
Aug
11

Vai, domnule hipster, aţi intrat în pământ de ruşine?

Cred că oamenii care poartă ochelari doar de dragul de-a purta ochelari şi cei care-şi pun rame fanteziste ar trebui pocniţi între ochi. Bine, nu foarte tare, că există riscul să-i omori şi nu merită să socializezi cu un puşcăriaş cât dulapul (ăla de pe vremea bunicii, nu ăsta ergonomic de la IKEA) doar ca să cureţi Universul de lepădături. De fapt, mai bine nu-i mai pocneşti, că poate le spargi ochelarii şi le răpeşti sensul vieţii.

Mă rog, divaghez. Ideea este că nu văd niciun motiv pentru a purta ochelari când n-ai probleme cu vederea. Pe lângă faptul că e jignitor pentru cei care-i poartă din motive medicale să fie asimilaţi turmei de hipsteri spălaţi pe creier, nu pricep de ce ochelari. De ce nu cârje? De ce nu cărucioare cu rotile? De ce nu aparat auditiv? Şi mai am o idee genială, dar vine mai târziu.

Chiar mă-ntreb cum le-a venit ideea. O fi decis unul că-i stă bine cu nişte bucăţi de sticlă la ochi? Urmărea să obţină ceva? Sau i-a plăcut vreun film cu spioni în care agentul 1294605805237392 avea ochelari cu raze toate-literele-alfabetului şi, pe lângă faptul că putea distruge tancuri doar uitându-se la ele, arăta şi şmecher?

De fapt, cred că se plictisea unul şi, după o sticlă de vodcă, a purtat următoarea discuţie cu un prieten:

– Auzi, frateee! De mâine io-mi pun ochelari!

– De ce, nu mai vezi bine?

– Aaa, nu mă, că nu-mi pun de vedere!

– Adică-ţi pui ochelari de soare?

– Nu, bă, îmi pun ochelari normali.

– Ochelarii normali te ajută să vezi mai bine. Ce, te-ai tâmpit?

– Nu mă boule, îmi pun ochelari care nu sunt de soare şi nu te ajută să vezi mai bine. Sticlă normală.

– Deci… te-ai tâmpit sau nu?

Nu se tâmpise, ci se trendsetterise. Din păcate.

Mai ţineţi minte cum era când eram mici? Dacă purtai ochelari exista posibilitatea să se facă bancuri pe seama ta. Acum e un semn că eşti interesant şi alternativ. Aştept s-ajungă pe aceeaşi poziţie aparatele dentare. Nu c-ar fi o problemă cu ele, dar au alt scop decât să te facă interesant.

Ramele groase şi colorate ca ROGVAIV sunt dovada supremă că-ţi filează o lampă. De ce ţi-ai lua nişte rame cât degetul, de o culoare dubioasă (adică alta decât negru, albastru sau, cu indulgenţă, verde)? Ai vreo glandă care secretă LSD şi rama te ajută să vorbeşti cu Armilian, îngerul zâmbăreţ din a opta dimensiune?

Şi unii spun că e treaba lor ce poartă şi cum poartă şi că eu sunt nesimţit că mă uit la ei şi râd cu gura până la urechi. Băi copii, nu asta e ideea. Sigur că e treaba voastră ce purtaţi şi cum purtaţi, mai ales când vă priveşte lumea şi se gândeşte că e trist să ai 20 de ani în buletin şi minte de 7 ani („Uuu, e cololaaaat, vleaaau!”). Ideea este că nu sunteţi nici interesanţi, nici inteligenţi. Nici alternativi. Copiii poartă ochelari cu rame roz în formă de capul lui Mickey Mouse. Ăia sunt alternativi. Voi sunteţi nişte fraieri care vor să imite nişte copii de 6 ani, dar n-au curajul să meargă până la capăt.

Bine, argumentul irefutabil este următorul: dacă voi nu sunteţi nişte înapoiaţi mintal, ci nişte originali, eu nu sunt bulangiu, ci un om pe care-l amuză înapoi… originalii. Acceptaţi-mă. Fiţi toleranţi.

Aţi observat că femeile care se dau în vânt după hipstereală sunt, în general, ciudate? Adică nu ciudate, ci speciale. Au tot timpul câte-o părere despre care n-ai cum să ai vreo părere, pentru că părerile lor sau ce dracu’ or fi înşiruirile alea de cuvinte nu prea au sens. Sau nu-l vezi tu, că nu vii din lumea LSD-ului. Dar, în general, e bine ca o-nşiruire de cuvinte să aibă sens şi pentru pamânteni.

În afară de asta, sunt gata să-ţi atragă atenţia când faci mişto de ceva sau cineva că nu e bine, că şi ăia sunt oameni şi că faptul că faci mişto de ei nu te face mai bun decât ei. Sau decât eşti. Just. Dacă fac mişto de el, cel mai probabil mă consider mai bun decât el din cel puţin un punct de vedere. Şi, în contextul respectiv, acel punct de vedere contează. Just şi la a doua parte. Nici nu credeam că devin mai deştept decât sunt acum dacă fac mişto de Crin Antonescu.

Dac-ar fi existat un popor al hipsterilor în vremea lui Conan, războiul ar fi fost ceva amuzant: ar fi luptat cu săbii în formă de floare şi carele lor de luptă ar fi fost căruţe verzui trase de unicorni. Şi, foarte important, ochelarii s-ar fi inventat putin mai devreme. Bine, nu cei utili. Cei purtaţi „de frumuseţe”. Şi, pentru că toată lumea din ţara aia a hipsterilor ar fi purtat ochelari, conducătorul lor s-ar fi orientat spre monoclu. Sau ochelari cu rame roz şi groase cât antebraţul lui Conan. Trebuie să te distingi cumva când eşti conducător.

Aşa, ideea de care spuneam mai devreme: legaţi-vă la ochi, luaţi-vă un baston roşu şi orbecăiţi prin oraş. De ce roşu, vă-ntrebaţi? Pai, dragii mei discipoli într-ale originalităţii, trebuie să se vadă clar ca nu sunteţi cu adevărat orbi, ci alternativi. Şi ăsta e un semn. Un semn că voi militaţi pentru ceva, nu se ştie ce (şi probabil nu ştiţi nici voi) şi că oamenii amabili de pe stradă trebuie să vă-ndrume spre cea mai apropiată gură de canal fără capac. Şi voi să picaţi în ea, ca să arătaţi că oamenii obişnuiţi sunt intoleranţi şi vă persecută.

Şi să auziţi frecvent întrebarea din titlu.

28
Aug
11

O persoană care are cancer îşi doreşte mai puţine vite în jurul ei

A înnebunit lumea pe Facebook cu status-ul ăsta idiot:

Toţi ne dorim o maşină nouă, un telefon nou, să slăbim, dar o persoană care are cancer îşi doreşte un singur lucru: să lupte împotriva lui.

Există şi varianta mai lungă, în care imbecilul cu status-ul spune că 97% dintre prietenii lui vor ignora prostia, dar ceilalţi 3% o vor prelua.

Oricum, e un status imbecil pentru idioţii ipocriţi. Ar trebui să fie clar de ce, dar detaliez.

În primul rând, este evident că un bolnav de cancer nu vrea să moară de cancer. Dacă mâine te-ai îmbolnăvi de ciumă, ai vrea să mori? Nu? Ce chestie, nici eu n-aş vrea. Gândim la fel. Nu vrei nici să mori de foame? Bravo, eşti o persoană normală.

Când nu ştii ce să spui, spune ceva evident. N-ai cum să greşeşti. „Băi, e posibil să da, e posibil să nu”…corect. Oamenii bolnavi vor să nu moară… atât! Chiar mă-ntrebam de ce există medici, spitale şi medicamente. Acum am răspunsul: pentru că lumea nu vrea să moară. Dacă tot am dezlegat unul dintre misterele omenirii, hai să bem o bere şi să ne bucurăm!

În al doilea rând, există 2 tipuri de bolnavi de cancer: care luptă împotriva lui şi care n-o fac. Nu există oameni care „vor să lupte împotriva cancerului”. O faci sau te resemnezi.

În al treilea rând, şi aici ajungem la dovada supremă de ipocrizie, faptul că scrii prostia asta pe Facebook nu ajută pe nimeni. Unii se vor bucura că n-au cancer şi-şi vor vedea de viaţă, alţii vor spune „ce prost e ăsta!” şi-şi vor vedea de viaţă, iar imbecilii din lista de prieteni vor copia status-ul. Nu pentru că le-ar păsa, ci pentru că nu vor să pară insensibili. Le pasă de ei, nu de bolnavii de cancer. Fraierii ăia sunt un pretext să arăţi că eşti o persoană profundă, care-nţelege suferinţa semenilor ei.

În al patrulea rând, comparaţia este stupidă. E normal ca un bolnav să vrea să se vindece. Dac-aş fi bolnav, şi eu aş vrea acelaşi lucru. Din fericire, sunt sănătos, aşa că mi se pare normal să-mi doresc alte chestii decât să mă vindec. Pentru că n-am de ce mă vindeca.

Bine, ideea este să arăţi că eşti profund şi vezi dincolo de materialism. Eu zic altceva: vinde-ţi telefonul şi donează banii unei fundaţii. Vinde-ţi maşina şi îngrijeşte un bolnav. Donează 20% din veniturile lunare luptei împotriva cancerului. Vrei să demonstrezi că-ţi pasă? Fă ceva util şi lasă falsa compătimire.

În al cincilea rând, un bolnav de cancer care luptă împotriva bolii nu vrea un tratament special. Vrea să trăiască normal. Cancerul este un obstacol pe care-l va depăşi, deci n-are nevoie să fie arătat cu degetul şi compătimit. Cel mai probabil, consideră că este jignitor să-l tratezi altfel: este o persoană normală care-a avut ghinion. Nu mai spun că detestă hienele sociale. Ce sunt alea? Păi, creaturile care vor să atragă atenţia profitând de suferinţa altora.

A, o să spuneţi că sunt şi bolnavi care se bucură când sunt compătimiţi. Că, într-un fel, atenţia primită îi ajută. Îmi pare rău, dar ei sunt cei care, înainte să afle că au cancer, se plângeau că viaţa e grea, femeile sunt curve, bărbaţii sunt porci, politicienii îi fură şi România e de căcat. Ei atrag atenţia plângându-se. Din punctul ăsta de vedere, cancerul nu e o chestie atât de rea: toată lumea te bagă-n seamă când ai aşa ceva. S-ar putea să te omoare, dar eşti în centrul atenţiei. Nu te ajută cu nimic asta, dar primeşti ce-ţi doreşti.

„Campaniile” astea sunt un fel de „mănâncă tot din farfurie, oamenii mor de foame în Africa şi tu nu mănânci tot?!”. Asta e altă idioţenie: indiferent dacă lustruiesc eu farfuria sau nu, copilul din Kenya tot lihnit va fi. Dar ce ştiu eu, haideţi să ne prefacem că ne pasă!

Apropo, încă n-aţi început să daţi like Americii şi oraşelor afectate de Irene? Haideţi, oamenii de acolo au nevoie de voi şi de like-urile voastre!

18
Aug
11

Ce determină o femeie să pună capăt unei căsnicii

Simona Traşcă este un exemplu demn de urmat. Nu ştiu exact cine e şi ce face sau de ce i se spune Pamela de România, că e ca şi cum ai compara o pernuţă cu un airbag, dar a demonstrat că-n societatea asta încă există femei cu frica lui Dumnezeu.

Acest suflet nobil a rezistat cu stoicism infidelităţilor şi bătăilor administrate de soţul ei, dar, când blestematul i-a cerut să-şi schimbe religia, n-a mai suportat. Bine, cred că nici el n-a ştiut să procedeze. Dacă-i dădea şi un pumn, se punea altfel problema: îşi amintea că e iubită şi că el îi vrea binele.

Oricum, mi se pare normal. Pariez că, dacă prietenul Simonei Senzual i-ar cere acesteia să nu mai meargă la biserică în fiecare zi, l-ar părăsi în secunda următoare. Sau după câteva secunde, cât i-ar lua să se-nchine de 3 ori, să scuipe-n sân şi să spună „Piei, păgânule!”.

Apropo, cred că ştiu de ce domnul Traşcă n-o suporta pe fata lui: văzuse-n viitor şi ştia că aceasta va deveni o femeie interesantă.

03
Aug
11

Verzi și uscate

Dacă există un început al sfârşitului, există şi un sfârşit al sfârşitului? Tot ce-ncepe trebuie să se şi sfârşească, nu-i aşa? În special sfârşitul.

Mă irită exprimarea „hai să-ncepem de la început”.

Îmi place să las o ţigară să se fumeze singură, în timp ce rânjesc diabolic şi mă gândesc la cum îşi dăunează şi ei, nu doar mie. Apropo, cu câte minute îşi scurtează viaţa o ţigară care se fumează singură? Tot cu 10? Sau cu mai puţin? Mă gândesc că e mai rezistentă la efectele nocive ale nicotinei.

Am în bloc o bătrână care face parte dintr-o sectă cu pretenţii de biserică sau ceva de genul şi care a dat de-nţeles că nu ia medicamente, Doamne fereşte, şi nu se uită la televizor, Doamne fereşte! Mă-ntreb cum ajung oamenii să adere la adunăturile astea de ciudaţi.

Eleva porno mai există?

Nu prea mă mai interesează fotbalul. Cel mult, să-l privesc când n-am nimic mai bun de făcut sau când am ceva mai bun de făcut, dar mi-e lene să şi fac. Steaua nici atât. Sunt şanse mai mari să mă uit la un meci de fotbal între Mozambic şi Zair decât la un meci al Stelei.

02
Aug
11

În stilul Mircea Badea

Deci prietene, să ne-nţelegem, că văd că tu ai nevoi speciale. Eu am impresia că tu nu prea ştii ce vorbeşti, de-aia debitezi… adică, am impresia că nu ştii ce vorbeşti sau, că e nuanţat în cazul tău, că tu crezi că nu ştim noi ce vorbeşti. Păi mă, eu ştiu aşa, când… auzi, mai ştie cineva când a… nu? Tu ştii dinainte ce vreau să zic, ă? A, da, normal că e previzibil, ce să-ntreb în contextul ăsta? Deci, doamnelor şi domnilor, nimeni nu-şi aduce aminte când n-a minţit ultima oară Băsescu. Adică, el îndrăzneşte să ne ceară să-l credem când zice… nu, nu se mai poate aşa. Nu, adu-mi un camion de portocale, că mor de greaţă. Adică tu vrei să-mi spui mie că, în realitate… auzi, te rog frumos, vino mai repede cu portocalele alea.

[mai târziu]

Auzi, pe bune, ăăă… cum se numea boala aia, mitomanie? Parcă mitomanie îi zicea, nu? Ce? Nu, mă, nu megalomanie, aia e altceva. Deci, băi prietene, ai înţeles, da? Ea, când te minte, de fapt n-o face ca să se scoată ea. Ai înţeles? Deci, ea o face… eu nu pot să concep aşa ceva. Oi fi eu înapoiat. Auzi, te-am rugat să-mi aduci si mie nişte portocale. Nu, pe cuvântul meu, mi se face rău aici. Aşa, ce ziceam? Mai ştie cineva ce ziceam? Aşa, mersi. Deci, când ea te minte, trebuie să ştii că ea te protejează. Nu, pe bune, a mai auzit cineva aşa o prostie? Adică, dacă eu te mint, vreau doar să nu-ţi fac rău. Pe bune, voi vedeţi unde e logica aici? Şi spune asta… hopaaaa, o femeie! Voi vedeţi unde e ipocrizia aici, în ţara lui Băsescu şi Boc? Auzi, a plecat cineva după camionul de portocale? Nu? Nu mai trimiteţi pe nimeni. Nu ştiu, mi se pare incre… ce zici? Nu, că nu mă mai ajută portocalele să-mi taie greaţa. Extraordinar, ce… ă? Da, sunt sigur. Stai şi te cruceşti, ce le debitează min…

[şi mai târziu]

Uite că nu mai ştiu unde-am pus ziarul ăla… parcă era a… auzi, l-ai luat tu cumva? Păi atunci unde e? Bine, l-oi fi pus eu pe undeva, că la câte… nu, auzi, lasă-l acum, că-l caut eu. Vrei tu să-mi faci un serviciu dacă te rog frumos? A, nu, să-mi aduci ceva să-mi taie… păi da, tot mi-e scârbă. Eee, păi nu, tu ce crezi, că scapi aşa, cu una cu două, de scârba pe care ţi-o face B…

[după o pauză publicitară]

Deci, doamnelor şi domnilor, plesnesc de nervi, cu cine a adus aici laptop-ul ăsta! Am zis în pauză să caut ceva pe net, să vă arăt, pentru cine încă nu crede că… m? A, ăia, câţi or fi, cât să umpli o scară de bloc. Mamă, uite cum tremur de nervi! Bă, chiar, cine a adus mizeria asta aici? Nu, ziceţi acum. E, ce crezi că-l bat? A, nu ştii? Bine, oricum e evident că… auzi, crezi că şi-a infiltrat piticul un om aici să mă… ce? Hăhăhă! Auzi, chiar, îţi dai seama că Boc poate să se infiltreze el singur în orice, la cât e de mic? Ă? Ce? Hăhăhă, extraordinar! Da, şi eu l-aş infiltra tot acolo, să ştii. Băi, da’ tu realizezi, adică poate mintea ta să conceapă…

[spre final]

Auzi, nu mai vine containerul ăla de curul lui Voiculescu?

01
Aug
11

Una din multele diferenţe dintre bărbaţi şi femei

Aşa cum ne-am obişnuit, voi generaliza. Ştiu că există şi bărbaţi fără creier, cărora le place să trăiască într-o lume a unicornilor. Ştiu că există şi femei realiste, în cazul cărora, din punctul meu de vedere, se aplică prezumţia de inteligenţă. Totuşi, e mult mai comod să vorbesc la modul general.

Bănuiesc c-aţi asistat la discuţii între bărbaţi şi între femei pe tema relaţiei cu sexul opus. Bine, nu cu tot sexul opus, ci cu un reprezentant anume. Aţi remarcat diferenţa? Între bărbaţi sunt şanse multe mai mari să se scuipe replica „Băi, prost ai mai fost!”. Între femei, pe de altă parte, sunt şanse mult mai mici ca protagonista întâmplării să fie vinovată.

Bărbaţii sunt realişti. Chiar dacă este probabil s-o dea-n bară într-un mod asemanător, au tendinţa de a da sfaturi (mai) bune. Şi nu neapărat din ipocrizie; suntem şi noi ipocriţi, dar, în general, ne simţim datori să dăm un sfat bun atunci când ni se cere sau ar putea fi util. Sau să emitem o părere pertinentă. La noi e cam în felul următor: „O fi ea vinovată, dar acum vorbim despre tine. Că tu ai între picioare un organ care aduce cu sine nişte obligaţii faţă de tine însuţi.”.

La femei se manifestă, la prima vedere, un spirit de castă pe care nu prea-l vezi în alte situaţii. Da, ea a fost proastă, dar el a profitat. Dar, ea n-ar fi trebuit să X, dar şi el ar fi putut să Y. Da, ea a Z, dar şi el cu siguranţă a Z la pătrat sau urma s-o facă. Aţi prins ideea? Oricare ar fi vina ei, se ajunge şi la el. Care ar fi trebuit, ar fi putut, a făcut. Pentru că el e bărbat.

Şi aici e vorba, în principal, despre teamă. Pentru binele propriu, desigur. O femeie, dacă aude că alta a păţit ceva ce ştie că i s-ar putea întâmpla şi ei, caută s-o scoată pe aceea nevinovată, pentru a se convinge anticipat că nu e vina ei. Pe lângă asta, va avea un alt exemplu când va veni vremea să se victimizeze: „Şi exact aşa a păţit şi prietena mea Maricica! E clar, ăştia sunt bărbaţii!”. Un bărbat aflat într-o situaţie similară, chiar dacă o va-nvinovăţi şi pe tipa respectivă, tot va băga ceva la cap. Dacă şi cum sunt puse în practică învăţăturile trase e altă discuţie. Şi când se va arde şi el, pentru că sunt şanse mari să se-ntâmple asta, probabil va spune ceva de genul „Băi, trebuia să-mi amintesc dracului ce-a păţit Gigel! Că femeile sunt cum sunt, dar am căutat-o, da-mi-aş pumni în gură!”.

Concluzia: bărbaţii, în felul lor, se-ndeamnă unul pe celălalt şi pe ei înşişi să fie bărbaţi; femeile se consolează şi se-ndeamnă reciproc să repete greşeala.

Egoismul este prezent de ambele părţi, dar se manifestă diferit. Chiar constructiv într-unul din cazuri.