08
Dec
13

Si totusi…

„Si totusi, pare ca s-a mai schimbat”, cugeta Cerasela privindu-l. Nu mai avea-n ochi privirea de acum cativa ani. Privirea aceea de om deranjat mintal. Inca se ghiceau, in ochii lui, ganduri complicate, emotii intense si o personalitate mult mai complexa decat ar fi lasat el sa se vada, dar disparuse lucirea aceea animalica. Era cel mai orgolios om pe care-l intalnise vreodata.

Si amintirile o coplesira pe Cerasela. Seara aceea de neuitat cand el venise la petrecerea lui Dan. Cum glumise cu cativa oameni pe care-i cunostea, abia-i bagase-n seama pe ceilalti si alunecase spre frigider, sa-si ia o bere. Doua prietene s-au uitat dupa el si-au intrebat-o daca-l cunostea. Nu, nu-l cunostea, dar era curioasa. Avea ceva diferit. Era altfel decat ceilalti. Ceva din atitudinea si mersul lui o intrigase.

Si totusi, ce? Ce era? Cerasela il intrebase pe Dan ce era cu „tipul ala care abia a venit”. Dan n-a avut ce mare lucru sa-i spuna. Doar un „E ok, o sa-ti placa de el”, ceea ce-i atatase si mai mult curiozitatea.

„Dar oare chiar mi-a placut sau a fost doar o provocare?”

Asta era-ntrebarea. Pentru ca nu era genul de tip de care sa-ti placa fara rezerve. Putea sa fie hazliu, dar putea sa fie cel mai plictisitor om. Putea sa fie fermecator, dar putea sa fie un nesimtit notoriu. Putea sa fie multe lucruri, dar greu de spus care era el. Si asta a fascinat-o, odata ce-a ajuns sa-l cunoasca. Oare l-a cunoscut cu adevarat?

Cum au ajuns ei sa vorbeasca-n seara aia? A fost dintr-o prostie, dar ei nu i-a pasat. Chiar daca el mai flirtase cu cateva fete de-a lungul serii, pe ea a privit-o cu totul altfel. Stia. El n-ar fi recunoscut niciodata, dar o placuse. Probabil de aceea a si plecat devreme, spunand ca se-ntalnea cu niste prieteni: avea obiceiul s-o faca pe inabordabilul. Si totusi, o facea altfel. Mai natural. Stia cum sa manifeste destul interes fata de ea incat s-o flateze, dar destul de putin incat s-o provoace. Juca jocul cu totul altfel.

Au urmat, inevitabil, certuri. De fapt, mai mult se certa ea, pentru ca el era tot timpul cu mintea altundeva. Ea vedea relatia intr-un fel. El o vedea cu totul altfel, dar nu asta conta. Pentru el nu era o relatie. I-a spus-o foarte clar intr-o zi, prima data cand a folosit ea cuvantul relatie:

Aaa, de-asta ma stresezi tu cu mesaje si telefoane? Femeie, doar ne-am tras-o o data! De cand dracu’ e asta relatie?!

Si rasese in timp ce-i spunea asta. Rasul acela o-nfuriase. S-a ridicat de la masa, l-a facut nesimtit si a plecat. Credea ca-l va afecta asta. Dupa cateva zile nu s-a mai abtinut si l-a sunat. Si el a-ntrebat cu cine vorbeste. Deci ii stersese numarul. Ce nesimtit! Sau il afectase atat de mult incat i-a sters numarul? Ce sa-nteleagea? Si a facut o greseala. I-a raspuns pe un ton nervos, de parca s-ar fi asteptat s-o recunoasca. Asta a fost marea ei greseala.

Usor, pisi, n-am vorbit de atatea ori incat sa te recunosc.

Atat a avut el de comentat. Si „pisi”, exact ce folosea el pentru prostute cand voia sa le ia de sus. Ce sa mai spui dupa asa ceva? A murmurat un „bine, lasa” si a-nchis. Si el n-a sunat-o inapoi.

Si acum il vedea iar. Poate ca-nsemna ceva intamplarea asta. Poate ca erau amandoi pregatiti pentru ceva. Poate el renuntase la orgoliu si la firea aceea ciudata. Se mai maturizase si ea. Ce-ar fi fost daca? Dar ce-ar fi fost daca l-ar fi facut sa munceasca pentru asta? Ar fi meritat sa-l trateze ca pe-un simplu cunoscut. Nu. Putin amic. Cam 40% amic, 60% cunoscut. Asta l-ar fi durut. Sau, cel putin, l-ar fi intrigat. Sa se-ntrebe si el ce vrea nebuna. Se joaca doar? Oare vrea ceva mai serios? Sa-i zguduie increderea-n el si-n instinctele lui.

„Iubi, esti ok?” o-ntreba Iulian strangand-o de mana.

A, da. Iuli putea contribui. Ar putea-o ajuta sa-i trezeasca interesul. Mai ales ca le statea bine-mpreuna. Si toate prietenele-i spuneau ca e tare norocoasa ca Iuli e asa grijuliu si se poarta asa frumos cu ea. Da, da, asa e. Sa vada ca ea n-are nevoie de el, pentru ca-l are pe Iuli si e fericita asa. Si ca Iuli o iubeste si o trateaza asa cum merita.

Si totusi… parca se schimbase. Oare avea sens sa-l pedepseasca? Parea mai linistit. Sigur nu mai era ca-n urma cu 3-4 ani. Nu mai arata ca un om gata oricand sa faca misto de cineva sau sa devina violent. Oamenii se schimba. Cine stie, poate acum chiar regreta c-a tratat-o asa. Sau poate macar se gandea, cand si cand, ce-ar fi fost daca…

„…?” se trezi ea vorbind. Nu stia de ce. Doar ii venise ideea. Si nu era atat de rea. Ce-avea de pierdut? Hai sa se joace si ea putin.

El se-ntoarse. In ochi ii aparu sclipirea aceea jucausa care pe ea o atrasese atat de mult. Un inceput de zambet ii aparu in coltul gurii.

„Cerasela…” spuse el dupa ce-o privi intens 2 secunde. Deci isi amintea, isi amintea! N-o uitase. N-o fi-nsemnat mult, dar ceva-ceva tot a-nsemnat pentru el. Poate. In orice caz, n-o uitase. Tot insemna ceva.

„De cand nu ne-am mai vazut!”, incepu ea. „Ce mai faci?”

„Cam 3 ani, nu?”

„Da, cam asa.”

„Stiu, am avut niste probleme cu telefonul si ti-am pierdut numarul…” spuse el, in timp ce zambetul acela vag sarcastic i se latea pe fata. Zambetul acela care-o enervase si-o incitase de atatea ori, cand era mai tanara si mai naiva si mai usor de impresionat.

Deci, tot nu se lasase de tratat totul ca pe-o gluma. Dar acum parea mai linistit. Mai calm. Si avea ceva-n plus. O forta cu totul noua. Ceva nou in personalitate. O forta mai mare, dar mai bine incatusata. Si intensitatea privirii… aceeasi pe care si-o amintea, dar cu o nota de ironie mai pronuntata si, in acelasi timp, mai bine ascunsa. Trebuia sa-l cunosti ca s-o sesizezi.

„Aaa… apropo, el e Iulian…”, schimba ea subiectul.

Cei doi isi stransera mainile. Iuli credea ca era doar un amic. El era vag amuzat. Oare-si daduse seama ce asteptase ea de la reintalnirea aceasta? Oare stia cate scenarii isi imaginase ea? Oare se gandea deja daca sa-l lase pe tipul asta fara prietena? Ar fi fost in stare. Totul era o gluma pentru el.

„Imi pare bine. Poti sa-mi spui Iuli.”

„De ce, vrei sa fii tarfa mea?”

Nu! Nici macar atunci nu s-ar fi purtat asa. Cum sa spui asa ceva unui om pe care abia l-ai cunoscut? Da, „Iuli” e ridicol si Iulian nu-si da seama de asta, c-asa i s-a spus de cand era mic, dar exista o limita. Acum 3 ani s-ar fi multumit sa rada si sa-l lasa pe ala sa se-ntrebe ce era atat de amuzant.

Omule, nu vreau sa te jignesc [exact, vrei sa ma jignesti pe mine, nesimtitule!], da’ i-as spune asa unuia doar dac-am fi la parnaie si l-as fute-n fiecare seara. Nu, pe bune, vrei ca un tip sa-ti spuna IULI?!

Tot zambaret. Tot cu sclipirea jucausa si nevinovata-n ochi. Da, s-a schimbat. Oarecum. Si totusi…

Anunțuri

0 Responses to “Si totusi…”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: