28
Iul
11

Cum văd eu căsătoria

Se spun multe despre căsătorie şi caracterul ei. Că e un angajament, că leagă pe viaţă şi altele. Nu mi se pare. După părerea mea, căsătoria este mai mult un mod de a fi în rândul lumii şi de a simţi c-ai reuşit să nu fii singur.

E imposibil să nu fi observat că unii oameni sunt lipitori emoţionale şi au nevoie de o altă persoană ca să se simtă bine cu ei înşişi. Că singuri nu se simt întregi, că iubirea întregeşte şi alte scuze stupide. De fapt, nu se plac şi au nevoie să-i placă altcineva ca să-ncerce să se convingă că sunt oameni de calitate. În general, nu reuşesc. Dar reuşesc să-l convingă pe celălalt c-a făcut o greşeală.

Asta e marea utilitate a căsătoriei: în mintea aerisită a unora, un inel înseamnă siguranţa că l-ai prins/ai prins-o. Poţi să nu te mai speli, să te-ngraşi, să te-mbeţi seară de seară, să fii penibil(ă), să uiţi ce este senzualitatea, nu contează: „ne-am căsătorit şi stă cu mine, că n-o să-şi încalce promisiunea”.

Şi aici intervine realitatea, fidelă obiceiului de-a strica lumile perfecte: certificatul acela nu-nseamnă nimic. Băi, dar nimic. O avea o valoare pe plan economic şi social, dar, pe plan personal, e un mare zero. Numărul mare de divorţuri, de femei care spun că bărbaţii sunt porci care nu se pot abţine de la înşelat şi de bărbaţi care urlă că femeile sunt curve o dovedesc cu prisosinţă. Că e mai uşor aşa decât să admiţi că eşti slab(ă) şi că te-ai culcat pe-o ureche.

Aţi observat că marii susţinători ai necesităţii căsătoriei sunt, în general, căsătoriţi şi plictisiţi de moarte? În unele cazuri, de-a dreptul nefericiţi? Cumva, s-au convins că e normal ca lucrurile să se schimbe după ce-şi pun verigheta pe deget, că n-or fi mereu tineri. Dar trebuie să fie în rândul lumii. Şi tot ei au o părere proastă despre divorţ, că nu se cade să-ncalci angajamentul. Ceea ce e o mare prostie, pentru că, în general, e mai simplu să recunoşti c-ai făcut o greşeală şi să mergi mai departe.

Dacă tot te căsătoreşti, măcar ai bunul simţ de-a-ţi cunoaşte viitorul soţ. Oamenii sunt diferiţi, iar eventualele diferenţe ireconciliabile nu prea se văd în 2-3 luni. Sau în 2-3 ani, dacă nu locuiţi împreună.

Şi da, cred că mă voi căsători cândva. Să vedem. S-ar putea să fie mai simplu aşa decât să le explic binevoitorilor puşi pe dat sfaturi că sunt de 10 ori mai fericit în concubinaj decât sunt ei în căsniciile lor lipsite de amuzament, adrenalină, sex şi, în general, tot ce e plăcut în relaţia dintre bărbat şi femeie. Dar voi privi certificatul de căsătorie strict ca pe o hârtie, nu ca pe-o garanţie.

Anunțuri

0 Responses to “Cum văd eu căsătoria”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: