25
Iul
11

Patru idei pentru o Românie mai bună

În general, când aud discuţii despre o Românie mai bună, mă apucă râsul. Râd şi mă gândesc la cât de proşti sunt unii oameni. Bine, majoritatea. Nu pentru că m-aş vedea eu peste ei (deşi mă văd), ci pentru că, în viziunea lor, principala problemă o reprezintă politicienii. A, şi lipsa banilor.

Astea sunt efecte. Dacă avem efect, avem cel puţin o cauză şi acolo trebuie să umblăm. Ideile la care se referă titlul ar înlătura cauzele. S-ar putea să spuneţi că au o tentă fascistă, dar ar da rezultate. Şi asta contează.

1. Forţează oamenii să aibă bun simţ

Comparaţi-l pe mârlan cu un copil: degeaba-i explici ca nu e bine să facă una sau alta, că el nu pricepe. Uneori din cauza capacităţii scăzute a creieraşului, alteori de-al dracului. De cele mai multe ori, a doua variantă. Nicio problemă: arde-l. Aruncă gunoi pe geam? Amendează-l. Claxonează de nebun? Amendează-l. Turează motorul de dragul de-a atrage atenţia? Amendează-l. Face prea mult zgomot la ore târzii? Amendează-l. E simplu: dacă el asociază un anumit gest cu suferinţa, se va abţine de la gestul respectiv. Unde mai pui că vin nişte bani la bugetul local.

2. Mai puţine voturi, mai mult creier

Faptul c-ai împlinit 18 ani n-ar trebui să-ţi dea dreptul să votezi, ci dreptul de a susţine un test prin care să demonstrezi că ştii pe ce lume trăieşti şi meriţi să votezi. Votul cuiva care crede că Băsescu e vinovat că „totul merge prost în ţara asta” este la fel de util ca o ştire despre bronzul Oanei Zăvoranu.

Pe de altă parte, n-ar strica nişte interviuri pe stradă. Întrebări simple, precum „pe cine intenţionaţi să votaţi?” şi „de ce?”. În cazul unui răspuns de tipul „pe X, pentru că mi-a dat o găleată”, îl amendezi pe imbecil de-l ia mama dracului şi-i dai o broşurică despre diferenţa valorică dintre 1000 de găleţi/jachete de nailon /pui congelaţi/altele şi 1000 de voturi. Dacă n-o citeşte, îl amendezi iar.

3. Interdicţii la credite

Pentru că unii cred că au nevoie de mobilă nouă când nu prea reuşesc să-şi plătească întreţinerea. În general, o cumpără pe credit. Totuşi, dacă mobila veche încă e bună, n-ai niciun motiv să cumperi mobilă pe care nu ţi-o permiţi, asigurându-te astfel că nu-ţi vei mai permite din ce în ce mai multe chestii. Faptul că vecinul şi-a luat nu este un motiv. Da, ne interesează ce faci cu banii tăi când ne-ar putea afecta pe toţi.

În plus, trebuie amendaţi proştii care dau băncile în judecată pe motiv că-n contract erau nişte clauze pe care ei nu s-au deranjat să le citească.

4. Obligaţia legală de a face mişcare

Pentru că trebuie. E deprimant să vezi tot mai mulţi copii obezi şi femei care se plâng că se-ngraşă, dar n-ar merge o staţie pe jos nici sub ameninţarea cu moartea. Sau bărbaţi de 25 de ani cu burtă. Sau creaturi care-şi petrec ziua în faţa calculatorului sau televizorului, cu sticla de Cola alături. Dacă fizic nu eşti OK, e puţin probabil să ai o gândire sănătoasă. Marş la mişcat hoitul, că s-ar putea să-ţi vină cheful de făcut chestii interesante şi să-ţi organizezi puţin viaţa.

Schimbă masele şi se vor schimba şi politicienii. Masele nu vor să se schimbe? Obligă-le.

Anunțuri

6 Responses to “Patru idei pentru o Românie mai bună”


  1. Iulie 27, 2011 la 5:52 pm

    Sau creaturi care-şi petrec ziua în faţa calculatorului sau televizorului, cu sticla de Cola alături. Dacă fizic nu eşti OK, e puţin probabil să ai o gândire sănătoasă.

    Multa rautate domnule.. :-s..ce, eu nu am o gandire sanatoasa? :)). Also,ce ti-a casunat pe Cola acum?

  2. 3 RoleModelu
    August 20, 2011 la 7:32 am

    Ah, voiam să dau ”like” la comment-ul tău, dar nu e ca pe facebook.
    În altă ordine de idei, susțin total ideea de amendă pentru orice. Și vorbesc de sume perverse. Care vor crește la fiecare recidivă. Omul e un animal, așa cum dresezi un câine să nu se cace în casă prin asocierea bătăii primite după ce a comis-o cu comiterea, în esență, tot așa poți dresa și limbricii ăștia cu picioare să nu mai fie limbrici cu picioare.
    Tre’ să-mi dracu’ berea mai repede și să mă culc, am început să las comment-uri lungi.

  3. 4 mybrebenel
    Februarie 11, 2012 la 6:22 am

    prea multa vehementa asupra unor lucruri de nimic, ma vei cataloga drept nesimtita sau nesimtitoare..amuzata iti voi replica ca sunt doar plictisita si mult prea obosita sa mai fac furtuna intr-un pahar cu apa

    • 5 Teo
      Februarie 11, 2012 la 4:14 pm

      Nu te voi cataloga în niciun fel. Presupun că sunt doar idealist.

      • 6 mybrebenel
        Februarie 12, 2012 la 1:46 pm

        asta suna deja sexy si poetic! ca sa nu spun ëpic:))) a fi o persoana idealista se traduce prin a avea niste convingeri puternice si cat se poate de veridice din punct de vedere moral, iar eu nu pot decat sa admir putinii oameni de genul pe care- mai intalnesc azi. Vive!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: