21
Iul
11

Scrisorele de protest şi alte bălării

Am trăit s-o văd şi pe asta: scrisoarea de protest a unui viţel revoltat. Trecem peste faptul că, după cum se exprimă, foloseşte semnele de punctuaţie şi scrie cu majuscule ca un copil tâmpit care tocmai a descoperit tasta Shift, e posibil ca peste 2-3 ani să mai scrie o scrisoare în care să-njure sistemul că lui i-a luat 3 ani să treacă Bacalaureatul. Problema e alta.

Înainte de toate, o menţiune: sunt de acord că e exagerat să se spună că ei reprezintă o generaţie de rataţi. Încă nu. Ratat te poţi numi cam de la 30 de ani. Deocamdată, sunt puştani care s-au crezut centrul galaxiei şi cărora, prin voinţa demonului Funeriu, li s-a demonstrat că nu merge doar cu revolta fără direcţie. Şi că nu mai merge nici cum a mers până acum. Partea bună e că, mai nou, revolta lor are un obiect, spre deosebire de revolta aceea pur adolescentină, îndreptată împotriva oricărei chestii acceptate de societate. În strânsă legătură, partea proastă: obiectul e prost ales, iar ei se cred acum centrul Universului.

Practic, Oliver Cromwell ăsta atinge 3 probleme:

1. societatea le-a oferit exemple proaste;

2. sistemul de învăţământ este praf, cu accent pe profesorii nepregătiţi;

3. generaţia de sacrificiu se revoltă şi va răsturna Terra.

S-ar putea ca unii dintre voi să se fi ciocnit prin agenţiile de pariuri de isteţul ăla care n-are inspiraţie şi te roagă să-l laşi şi pe el să pună ce meciuri pui tu. Că ştie şi el care sunt favoriţii, dar sunt surprize şi aşa mai departe. Îl laşi, că n-ai nimic de pierdut. Când vă-ntâlniţi iar, îţi reproşează că n-a ieşit un meci şi că ştia el că n-o să iasă, dar s-a luat după tine şi, dacă n-o făcea, acum îşi încasa câştigul.

Cam aşa sunt şi ăştia mici: consumă ce li se pune pe tavă şi, după ce termină de mâncat, se plâng că n-a fost bun. Eu ştiam că, dacă nu-ţi place, nu mănânci. Că ai de ales. Şi dacă ţi se pare că Becali e incult si Bianca Drăguşin e o curvă, stingi televizorul şi pui mâna pe o carte. Sau citeşti ceva pe net, că mai găseşti şi altceva decât pornografie. Sau vezi un film. Sau, dacă te fascinează succesul, dar modelele existente nu te satisfac din punct de vedere intelectual, cauţi altele. N-o fi Gigi singurul om de succes din lume.

Ipocrizia la lucru: urlă că societatea e de căcat (materialism, prostie, ştiţi voi), că ei se delimitează şi aşa mai departe (bine, trecem aproape toţi prin faza asta, într-o formă sau alta), pică în masă, apoi se plâng că li s-au băgat pe gât prostii care i-au îndobitocit. Ei, care se delimitaseră de consumatorii de prostii şi se mândreau cu asta.

Altă situaţie, aceeaşi ipocrizie: profesorii. Ei nu sunt pregătiţi, deci tu nu poţi să pui mâna pe o carte. Pe dracu’. Alta: dacă nu poţi chiuli, ai teme şi eşti obligat să-nveţi, profesorii sunt comunişti; când pici examenul, dai vina pe sistemul prea permisiv.

Şi ajungem la ce mă amuză: generaţia de sacrificiu şi revolta.

Generaţia de sacrificiu: vai, era sa-mi curgă o lacrimă. Deci au picat intenţionat examenul, ca să demonstreze ceva? Nobil, ce să zic. Sau se simt ei sacrificaţi de altcineva? Pe dracu’, sunt doar nepromovaţi. Dacă vor s-o facă pe martirii e problema lor. Şi generaţii de sacrificiu tot avem de vreo 20 de ani.

Totuşi, hai să acceptăm ideea că ei sunt sacrificaţi. Aşa, ca să ne distrăm. Sacrificaţi ca să ce? Ştiam deja că sistemul de învăţământ are probleme. Ştiam că se copiază. Ştiam că se vor lua măsuri la un moment dat. Nu ştiam când. Şi uite că acum ştim. Deci, sunt sacrificaţi cel mult prin prisma faptului c-au fost primii care au susţinut un Bac mai curat. Tragic.

Şi deja-mi frec mâinile: revolta. Mamă, cât am râs! Vor ieşi în stradă şi vor cere capul lui Moţoc, că nu văd ce altceva.Vor ei nişte chestii, dar nu pot pune punctul pe i. Sau cratima unde trebuie. Iar societatea nu se schimbă că scriu nişte puşti pe net „schimb@te; curv-o!!!!!!!!!!!”. Dar ei vor pleca. Nu se ştie unde sau ce vor face acolo, sau dacă-i va primi cineva, dar bănuiesc că e irelevant. Au un plan de rezervă şi asta contează.

În fine, nu stăteam atât să scriu despre durerea revoluţionarului dacă nu voiam să ajung la altă chestiune. Într-un fel, Cap-aerisit are dreptate: societatea le-a dat un exemplu prost. Mai exact, fuga de responsabilitate, care e sport naţional la noi. Şi nu putem nega faptul că dorinţa puştiului de-a arunca 95% din vină asupra altcuiva este în acord cu tendinţa generală a românului de-a căuta vinovaţi pentru toate relele. Notele nu sunt chiar un dezastru (bine, nu sunt nici motiv de bucurie). Faptul că se dă vina pe Funeriu şi pe Băsescu e marea problemă. La fel cum e de rău că unii se droghează până constată că nu mai pot fără substanţe şi dau vina pe poliţie, că nu-şi face treaba. Sau pe traficanţi, care, aşa cum sublinia Chris Rock într-un spectacol, nu fac altceva decât să-ţi ofere droguri şi nu insistă dacă tu refuzi.

Ah, era să uit: există profesori care oferă meditaţii gratuite pentru Bac, dar nu profită prea mulţi elevi de ele. De ce? Poate pentru că Bianca Drăguşin, care e o curvă şi pe care o urâm din cauză că reprezintă ce reprezintă, nu s-ar duce. Glumesc. Poate.

Anunțuri

2 Responses to “Scrisorele de protest şi alte bălării”


  1. 1 RoleModelu
    August 20, 2011 la 7:27 am

    Eși un pic intransigent, eu chiar mă mir că i-a ieșit așa bine, mă așteptam la ceva mult mai rău când am citit începutul articolului.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: