02
Aug
10

Copiii din ziua de azi!…

Nu ştiu ce părere aveţi voi, dar pe mine, în 80% din cazuri, mă cam lasă rece zâmbetul unui copil. Nu consider puii de om încântători sau fermecători. Sunt, la fel ca mine, nişte fiinţe care respiră. Cred că de-asta îmi vine să râd când aud pe cineva (în general, de sex feminin) vorbind despre cum se topeşte când vede un copil râzând.

Băi, e un copil şi atât! O fiinţă umană care încă nu e destul de mare încât să spui că e porc sau curvă! Nu-nţeleg cum te poate fermeca faptul că e mic şi jucăuş. S-a născut în urmă cu 6-7 ani, te aşteptai să fie deja mare şi negru sub ochi după ce s-a uitat toată noaptea la filme porno?

Se spun multe despre copii. Să analizăm câteva tâmpenii.

1. „Ah, nu văd cum ar putea cineva să spună despre un copil că este urât!”

Pe bune?! Aşa simplu! Dacă e urât, e urât şi n-ai ce-i face. Nu te poţi aştepta să-mi placă o creatură scoasă din coşmarul cuiva (nu al mă-sii, deocarece părinţii realizează foarte rar că din ei a ieşit un goblin) doar pentru că e încă mică. Sau ar trebui să mă gândesc că va fi şi mai urât când creşte, deci acum poate fi considerat frumos? Eu am o soluţie mai simplă, bazată pe gradele de comparaţie ale adjectivelor:

Azi: „E urât.”

Peste câţiva ani: „E mai urât decât atunci când era mic.”

Nu mă-nţelegeţi greşit, nu e vina lui că e urât. La fel cum nu e vina mea că nu sunt orb.

2. „Un copil reprezintă inocenţa, puritatea, te face să vrei să fii mai bun [bla bla bla].”

Nu! Un copil reprezintă inocenţa şi puritatea dintr-un singur punct de vedere: n-are experienţă de viaţă. N-a avut timp să facă prea multe rele. Dar nu mă face să vreau să fiu mai bun. Dimpotrivă: lăsat de capul lui, mă face să par mai bun.

Chiar nu este evident că, din fire, copiii sunt violenţi, sadici şi hapsâni? E normal: sunt nişte animăluţe care devin bune prin educaţie şi înţelegere a lumii înconjurătoare.

3. „Nu trebuie să înăbuşim spiritul copilului, impunându-i reguli rigide şi [bla bla bla].”

Ăsta e cel mai mare bullshit al secolului XXI: copilul nu trebuie disciplinat, ci lăsat de capul lui, să descopere lumea. Nu ştiu cine a venit cu ideea asta, dar ar merita să fie bătut cu o parâmă udă. Nu pentru c-a avut o părere, ci pentru c-a fost destul de convingător încât să facă o groază de părinţi să creadă că e bine să-şi lase progeniturile să facă (aproape) tot ce vor.

Băi vitelor! Copiii voştri sunt nişte animale care trebuie dresate. Voi credeţi că e normal să-ţi scoţi specimenul la joacă şi să-l laşi să urle timp de 3-4 ore? Pentru că, din câte văd în spatele blocului, cam asta înseamnă joaca: aleargă şi urlă. Fără motiv. Ocazional, mai loveşte pe cineva sau zgârie o maşină. „Vai, ce copil deştept am!”.

Ei bine, nu. Nu e fermecător, bun, frumos sau deştept. E enervant. Şi, pe alocuri, periculos. Ceea ce ne duce la punctul 4.

4. „Dacă eu nu-mi permit să-mi ating copilul, îţi permiţi tu?!”.

Da! Mi se rupe de tine şi de cum (nu) îţi educi progenitura. Dacă monstruleţul tău încearcă să mă ia la ţintă cu o piatră şi nu-l pui la punct, îl iau eu la palme. Pentru că deja a devenit un pericol şi trebuie să-nţeleagă că faptele au consecinţe.

Nu, nu ştiu cum e să creşti un copil. Nu, nu ştiu ce-nseamnă să-ţi iubeşti copilul şi să vezi cum îl loveşte cineva. Ştiu că mă iubesc mai mult decât îţi iubeşti tu copilul. Dacă l-ai iubi, l-ai învăţa să nu se pună singur în pericol. Şi l-ai supraveghea. Şi ţi-ai băga în capul ăla de bovină un adevăr evident: nu este nimeni obligat să-l suporte doar pentru că e copilul tău.

Apropo de metodele moderne de educare şi de părinţii care le aplică în exces, propun să ne imaginăm un mic scenariu…

Părintele modern se-ndreaptă spre casă, reflectând asupra sensului vieţii şi a binecuvântării de a avea un copil pe care ştii să-l educi. Pe drum, vede o scenă care-l scandalizează: un tată îşi pălmuieşte copilul care tocmai a pus piedică unei bătrâne. „Vai, ce brută! Nu se poate să te porţi aşa cu o fărâmă de om!”. Nu comentează, pentru că tatăl respectiv pare destul de primitiv încât să răspundă oricărei admonestări cu un graţios „Vezi-ţi de treburile tale! Sau vrei să-ţi dau şi tie câteva?”.

Părintele modern ajunge acasă, intră pe uşă şi simte un miros care nu prea are ce căuta pe tărâmul fericirii şi armoniei care este casa lui. Intră în sufragerie şi-şi găseşte copilul încercând să aprindă un chibrit. Mirosul este mult mai puternic aici, pentru că puişorul a avut grijă să stropească încăperea cu benzină. Întrebat ce-ncearcă să facă, micuţul răspunde încântat: „Fac artificii!”.

Părintele modern se linişteşte: „Ah, ce bine! Credeam că vrea să dea foc casei, dar el descoperă lumea. Ce copil deştept am!”. Apoi, îi ia chibriturile şi-i dă o lecţie: „Puisor, nu ţi-am spus să nu te joci niciodată cu aşa ceva? E periculos, dragule. Face buba! Acum, du-te şi joacă-te cât spăl eu pe-aici.”.

Plauzibil? NU! Orice părinte şi-ar zvânta copilul în bătaie în astfel de împrejurări. Şi e normal. Trebuie să se creeze în creierul copilului o asociere între fapta aceea şi durerea provocată de bătaie. Şi putem fi siguri că nu va mai face.

Dar de ce să fii dur doar când te deranjează/pune în pericol pe tine? Pune-l la punct şi când râde de un copil şchiop. Sau când sparge un geam. Sau când zgârie o maşină. Sau când urlă ca un disperat. Nu zic că trebuie bătut măr, dar o discuţie (în termeni pe care să-i înţeleagă măcar în parte), o pedeapsă, o ceartă şi (ocazional) o palmă fac minuni. Va-nţelege mai târziu de ce nu e bine să X, deocamdată ajunge să nu X.

Mă enervează expresia „fărâmă de om”. Băi, eu îl văd întreg. E mic, nu hăcuit. Şi chiar dacă i-ar lipsi, de exemplu, o mână, tot nu i-ai putea spune aşa. Ar fi un om mic şi nu-tocmai-întreg. Fărâma de om ar fi mâna-lipsă (oriunde s-ar afla ea).

Şi, dacă tot vorbim despre tâmpenii, încă una: „Îţi dai seama că omuleţul acela ar putea descoperi cândva leacul împotriva cancerului?”. Da. El sau altul. Este o posibilitate evidentă, pe care o aminteşti din exces de optimism.

Acelaşi omuleţ ar putea, la fel de bine, să devină un nou Hitler.

Vă doresc o zi frumoasă!

Anunțuri

15 Responses to “Copiii din ziua de azi!…”


  1. August 4, 2010 la 9:32 am

    OK. So we can not have kids anymore…

  2. August 9, 2010 la 3:41 pm

    O să-ţi fac nişte clătite. Ba nu. Stai. O să-ţi FAC nişte clătite! Aşa.

  3. 5 RoleModelu
    August 18, 2011 la 6:24 pm

    Credeam că sunt singurul insensibil care gândește așa. Thank God for Field Insights!

  4. 6 Teo
    August 18, 2011 la 8:37 pm

    Mă-ntreb cum o gândi Lorena. Şi-n ce categorie de copii ne-o fi încadrat, că maturi sigur nu ne consideră :))

  5. 7 RoleModelu
    August 20, 2011 la 5:23 pm

    Sper că în categoria de copii cu care are fantezii sexuale. Tot respectul, dar fundul ăla nu se uită :))
    Și, da, asta e dovada de cât suntem de maturi.

  6. 9 RoleModelu
    August 29, 2011 la 10:50 am

    Și în fund, că suntem heterosexuali și homofobi. Și asta a sunat EXTREM de dubios.

  7. 11 RoleModelu
    Septembrie 5, 2011 la 11:04 am

    Dar ești. Nu-ți plac gheuii și ăia care o iau la lorgean.

  8. 13 RoleModelu
    Septembrie 12, 2011 la 11:35 am

    Atunci nu mai e homosexual, e băgător de somn și merită disprețul tău, nu? :))

  9. 14 RoleModelu
    Septembrie 12, 2011 la 11:36 am

    Băgător de seamă. Incredibil, e a doua oară când greșesc comment-uri pe blog-ul tău din cauză că nu mi-am terminat cafeaua. Să-mi fie-nvățătură de minte.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: