04
Dec
11

Cum să scapi de virginitate

Constat că blogul meu a fost accesat de cineva care-a căutat pe Google exact asta: „cum să scapi de virginitate”. Ce pot să spun, oamenii au diverse dileme.  Şi priorităţi. Sau pitici pe creier, în unele cazuri.

Şi mi-am amintit că există multe persoane care au probleme când vine vorba de interacţiunea cu sexul opus. Şi, pentru că-mi place să-mi mângâi orgoliul dând sfaturi într-un domeniu pe care-l înţeleg puţin mai bine decât majoritatea, încep o serie de articole pe tema asta. Glumesc.

O fac pentru că, dacă 2 sau 3 oameni citesc, înţeleg ceva, aplică, îşi îmbunătăţesc viaţa măcar cu 10% şi, eventual, le dau şi altora un exemplu, voi putea considera c-am făcut ceva util.

Şi, pentru că majoritatea cărţilor de seducţie se concentrează pe ce trebuie să facă bărbaţii pentru a cuceri o femeie, eu voi scrie din perspectiva ambelor sexe: ce vrea o femeie de la un bărbat (din experienţa proprie) şi ce vrea un bărbat de la o femeie (sau, mai bine spus, ce vreau eu). Cu noţiuni de psihologie (elementară, comportamentală, evolutivă), exemple şi câteva sfaturi.

Ţin minte c-am mai vrut să fac aşa ceva prin 2009. Din fericire, am abandonat repede ideea, pentru că mi se părea că e prea mult de scris. De fapt, nu e chiar atât de mult. Relaţiile dintre bărbaţi şi femei sunt simple, dar tot e bine că n-am scris prea mult: încă mai aveam destule de-nvăţat. Nu spun că acum n-aş mai avea, dar tot ştiu mai multe decât atunci.

Nu ştiu câte părţi vor urma sau măcar cum se va intitula seria, aşa că rămâneţi pe recepţie. Şi, dacă vă place ce citiţi, daţi un share. Sau o bere. Mie, desigur.


2 Răspunsuri to “Cum să scapi de virginitate”


  1. decembrie 23, 2011 la 7:50 pm

    Teo, sa nu uiti de afacerile noastre :P
    Andrew Smith (from Sprint :P )


Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.